SĂ FIM CU FRUNTEA SUS ŞI SĂ NE BUCUTĂM
Este bine ca smeriţi fiind, de o smerenie conştientă, să fim şi cu fruntea sus pentru că numai astfel, cu coloana vertebrală dreaptă, ne putem înălţa cu sufletul spre Dumnezeu.
Este bine şi să ne bucurăm. Când Iisus ne spune că pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să redevenim copii ne indică şi să fim în prezent precum copii şi să ne bucurăm ca ei. Abia când ne bucurăm clipă de clipă merită să trăim. La ce ne-ar fi util dacă am avea toată bogăţia de pe pământ, şi am fi cei mai grozavi artişti, sportivi … dacă nu ne putem bucura.
Starea normală este de bucurie că suntem în această viaţă care este o şcoală a creşterii armoniei sufletului cu Dumnezeu, cu Întreaga Creaţie. Dar până ajungem la această stare de bucurie continuă, de extaz, este util să ne bucurăm de faptul că-l regăsim tot mai frumos pe Dumnezeu, că ne întărim tot mai mult legătura sufletului cu El, ne putem bucura de toţi şi de toate… şi de flori, şi de copaci şi de păsări … şi de orice. Să conştientizăm că toate fac parte din Creaţia Divină, să conştientizăm frumuseţea şi măreţia Creaţiei Divine … Când ne bucurăm şi conştientizăm frumuseţea şi măreţia Creaţiei Divine creşte nivelul de vibraţie al sufletului, se curăţă de aspectele mai puţin bune, se luminează viitorul.
Cu Lumină şi Iubire, Ioan