CUM SE OBŢINE ACORDUL DIVIN PENTRU A MĂ PUTEA OCUPA DE CINEVA?
Aşa cum este arătat anterior mă ocup numai de cei care au acordul divin pentru a mă putea ocupa de ei. Este bine să mă ocup de fiecare când este pregătit pentru a putea primi aşa cum este bine să culegem fructul când e copt.
Întrebarea pusă de Alina este bună şi cred că îi interesează şi pe alţii. Din acest motiv postez răspunsul la articole pentru a putea fi vizibil mai uşor.
În general cei care au sufletul deschis pentru a-l putea primi pe Dumnezeu au şi acceptul divin pentru a mă putea ocupa de ei.
Observ cum de la cei cu care lucrez se duce, direct de la suflet la suflet, chiar şi fără cuvinte, starea de armonie şi spre cei apropiaţi lor, neamuri şi prieteni, şi în primul rând spre copii. Aceasta este calea prin care ajung cei mai mulţi la mine.
Sunt unii oameni care-l primesc în timp ce discutăm prima dată.
Sunt alţii care se află în situaţii mai grele care primesc acest accept când se fac slujbe de dezlegare la biserică pentru ei.
La foarte puţini dintre cei care reuşesc să ajungă la mine sunt pus în situaţia să le spun să se mai roage şi să mai dea slujbe şi după aceea să revină la .
Ceea ce se face este şi o şcoală a creşterii armoniei sufletului cu Dumnezeu şi nu văd că ar fi neplăceri datorită nepregătirii celor care participă la această şcoală. Fiecare poate primi mai mult sau mai puţin în funcţie de calitatea sufletului său.
Cu Lumină şi Iubire, Ioan
Cred ca este foarte important sa avem deschidere si sa ne armonizam cu ce e mai bun si mai frumos in univers,cu fiinta divinitatii. Exista un mecanism foarte interesant in lumea vietuitoarelor, atunci cand motivatia este VIATA, chiar si in forma instinctuala si neconstientizata. Exista vietuitoare acvatice sau de uscat, care isi modifica culoarea pielii in functie de zona unde se afla. E ca si cum un ochi exterior analizeaza diferentele de forma si si culoare, dupa care modifica instantaneu structura chimica a celulelor pielii pentru protectie. Cu atat mai mult cu cat mediul la care ne raportam si fata de care avem deschidere e de natura divina, se modifica inclusiv structura chimico-fizica a celulelor si ADN-ul.
Robert
Comentariu de c.robert — Septembrie 28, 2007 @ 12:32 pm