Să ne bucurăm pentru binele celorlalţi şi în rest să-i lăsăm pe fiecare în seama lui Dumnezeu să-şi înveţe lecţiile.

Pentru a putea înţelege aceasta este util să conştientizăm că facem parte din Întreg. Binele fiecăruia se transmite spre cei apropiaţi lui, spre toţi ceilalţi, spre Întreg, spre fiecare dintre noi. De exemplu dacă a corpului este bine este bine şi cea mai îndepărtată parte a corpului. Dacă undeva este o infecţie întregul corp şi întreaga creaţie luptă să rearmonizeze situaţia.

Când ni se spune “să nu judecaţi” ni se atrage atenţia pe de o parte că nu suntem în stare să judecăm şi pe de altă parte că dacă judecăm atragem, prin rezonanţă, răul judecat asupra noastră.

Ca să înţelegem că nu suntem în stare să judecăm este suficient să înţelegem ce i-am fi spus acum vreo mie de ani cuiva care ne-ar fi spus că în anul 2007 va fi ceea ce este acum. Probabil că cei mai mulţi dintre noi l-am fi considerat nebun.

Cu cât judecăm mai mult cu atât putem primi mai putin de la Dumnezeu.

În momentul când judecata încetează, prin acceptarea realităţii, facem loc iubirii, bucuriei, păcii. Să nu ne mai judecăm nici pe noi şi nici pe ceilalţi, să renunţăm la pretenţiile faţă de noi şi de ceilalţi. Cel mai important catalizator al schimbării într-o situaţie este acceptarea completă a situaţiei aşa cum este ea, fără a simţi nevoia de a o judeca sau a o schimba în vreun fel. Când acceptăm starea prezentă, fiecare moment este bun. Prin înălţarea noastră interioară se înalţă şi ceea ce se află în legătură cu noi.

Cu Lumină şi Iubire, Ioan