ŞI UN MESAJ DE LA ADRIANA…
Cred că merită să vă prezint acest mesaj care a ajuns în seara asta la mine prin cineva care simţea nevoia, după vreun an, să mai lucrăm împreună de la distanţă.
Consider că este util să-l poată cunoaşte şi cei care nu sunt pe grupul de discuţii Iubirea Zeilor pentru că poate ajuta la deschiderea inimilor. Dacă doreşte Adriana îl poate completa sau transforma.
Trebuie înţeles că mesajul a fost trimis într-o discuţie mai largă pe grup privind „înmulţirea talantului” şi este bine de luat ceea ce este potrivit din el. Mesajul este important şi prin spontaneitatea lui.
„Re: [Iubirea_Zeilor] Inmultirea talantului
Confirm cele spuse.
Ioan Muntean a lucrat si lucreaza cu mine de la distanta si in prezent.
A facut-o cu generozitate fara sa-mi ceara nici un ban.
De cand lucreaza cu mine am invatat ce inseamna cu adevarat armonia. Stiam teoretic ce inseamna acest cuvant, dar datorita lui o simt cu adevarat. Ce i-am cerut mi s-a rezolvat deplin.
Secundar a aparut acea caldura de care vorbeste, inainte eram friguroasa , acum inchid caloriferul si dorm foarte bine intr-o camera neincalzita. Mi s-au instalat tot mai des momente fara ganduri, relatiile cu cei din jur s-au imbunatatit simtitor. Acum nici nu mai simt nevoia sa il apelez direct prea des, simt cum sunt in legatura cu energia divina , doar gandindu-ma la el. E doar un suport, un impuls cum spunea cineva, dar fara aceasta trambulina catre divin , nu as fi reusit. Sau nu atat de repede.
De la inceput mi-a spus ca el este doar un catalizator si ca va trebui sa ma adap singura de la sursa. Stiind in mintea mea ca un maestru adevarat nu te face sa fii dependent de el ci te invata sa fii tu insuti, sufletul meu a simtit ca e un maestru autentic.
Pot spune , ca asa vehementa cum eram , am avut si un moment cand m-am impotrivit lui , legat de niste idei, si mi-a raspuns cu atata iubire si blandete incat m-a cucerit definitiv.Ar fi putut spune dupa ce ca te ajut mai ma si critici? Dar nu a facut aceasta, dimpotriva m-a lasat in boii mei si a lucrat mai departe , iar rezultatele sunt minunate.
Eu am fost norocoasa si am primit aceasta vindecare in dar, a inteles situatia mea financiara precara momentan. Dar mi se pare firesc ca munca sa fie platita. Avem de platit atatea facturi, incat nimeni nu-si permita sa munceasca complet pe gratis, Fiecare mai facem fapte bune si ajutam acolo unde putem si gratuit. Sa nu uitam preotii care au un salariu si totusi nu fac vindecari iar in Biblie scrie ca si munca spirituala merita remunerata.
Am citit si in “Profetiile de la Celestine” acelasi lucru.
O noapte cu lumina va doresc,
Adriana”
Cu Lumină şi Iubire, Ioan