Când Iisus ne spune că pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să redevenim copii ne indică să fim în prezent precum copii şi să ne bucurăm ca ei. Abia când ne bucurăm clipă de clipă merită să trăim. La ce ne-ar fi util dacă am avea toată bogăţia de pe pământ, şi am fi cei mai grozavi artişti, sportivi … dacă nu ne putem bucura.
Starea normală este de bucurie că suntem în această viaţă care este o şcoală a creşterii armoniei sufletului cu Dumnezeu, cu întreaga creaţie. Dar până ajungem la această stare de bucurie continuă, de extaz, este util să ne bucurăm de partea bună din orice. Să ne bucurăm şi că-l regăsim tot mai frumos pe Dumnezeu, şi că ne întărim tot mai mult legătura sufletului cu El…
Să ne bucurăm şi să ne minunăm precum copiii… şi de flori, şi de copaci şi de păsări … şi de orice. Să conştientizăm că toate fac parte din creaţia divină, să conştientizăm frumuseţea şi măreţia creaţiei divine …
Când ne bucurăm se înalţă sufletul spre Dumnezeu se curăţă de aspectele mai puţin bune, se manifestă tot mai frumos aspectele benefice şi se deschide tot mai frumos sufletul să vină puterea divină care dă viaţă tuturor să facă bine la noi şi apoi se duce, ca dar de la Dumnezeu Tatăl, să facă lucrarea lui cu cei apropiaţi nouă şi cu creaţia divină.
Cu Lumină şi Iubire, Ioan
Să ne bucurăm de toţi şi de toate dar fără a ne ataşa cu sufletul de ele.
Pentru a putea primi ceea ce trebuie să primim sufletul trebuie să ne fie deschis spre Dumnezeu. În toate să vedem în primul rând divinitatea, aspectul divin profund, şi abia apoi aspectele fizice chiar dacă acestea sunt mai „vizibile”. Când ţinem în primul rând la aspectele fizice ne ataşăm de ele.
Orice ataşament micşorează legătura sufletului cu Dumnezeu. Din acest motiv pentru sănătatea sufletului nostru de orice ne ataşăm, fie ca este vorba de familie, spiritualitate, bunuri…, trebuie să le pierdem pentru a se putea înălţa sufletul.
Asupra acestui aspect caută să ne atenţioneze şi Iisus când ne spune că „mai uşor trece cămila prin urechile acului decât intră bogatul în împărăţia cerului.”
Starea normală este de bogăţie dar trebuie s-o înţelegem ca pe un dar divin şi ca pe un decor divin în care ne aflăm şi de care să ne folosim fără a ne ataşa de ea, pentru a nu ne împovăra sufletul. Dacă credem că este al nostru şi un capăt de aţă ne face „bogaţi”.
În oameni trebuie să ţinem în primul rând la sufletul lor , la aspectul divin profund din ei.
Urmaşii sunt în primul rând daruri de la Dumnezeu şi abia apoi copiii şi nepoţii noştri.
Cu Lumină şi Iubire, Ioan
Să ne bucurăm pentru binele celorlalţi şi în rest să-i lăsăm pe fiecare în seama lui Dumnezeu să-şi înveţe lecţiile.
Pentru a putea înţelege aceasta este util să conştientizăm că facem parte din Întreg. Binele fiecăruia se transmite spre cei apropiaţi lui, spre toţi ceilalţi, spre Întreg, spre fiecare dintre noi. De exemplu dacă a corpului este bine este bine şi cea mai îndepărtată parte a corpului. Dacă undeva este o infecţie întregul corp şi întreaga creaţie luptă să rearmonizeze situaţia.
Când ni se spune “să nu judecaţi” ni se atrage atenţia pe de o parte că nu suntem în stare să judecăm şi pe de altă parte că dacă judecăm atragem, prin rezonanţă, răul judecat asupra noastră.
Ca să înţelegem că nu suntem în stare să judecăm este suficient să înţelegem ce i-am fi spus acum vreo mie de ani cuiva care ne-ar fi spus că în anul 2007 va fi ceea ce este acum. Probabil că cei mai mulţi dintre noi l-am fi considerat nebun.
Cu cât judecăm mai mult cu atât putem primi mai putin de la Dumnezeu.
În momentul când judecata încetează, prin acceptarea realităţii, facem loc iubirii, bucuriei, păcii. Să nu ne mai judecăm nici pe noi şi nici pe ceilalţi, să renunţăm la pretenţiile faţă de noi şi de ceilalţi. Cel mai important catalizator al schimbării într-o situaţie este acceptarea completă a situaţiei aşa cum este ea, fără a simţi nevoia de a o judeca sau a o schimba în vreun fel. Când acceptăm starea prezentă, fiecare moment este bun. Prin înălţarea noastră interioară se înalţă şi ceea ce se află în legătură cu noi.
Cu Lumină şi Iubire, Ioan
Starea normală este de armonie. Să conştientizăm că şi bolile şi necazurile sunt semne că trebuie să ne întărim armonia sufletului cu Dumnezeu.
Când îi compătimim pe ceilalţi le facem rău şi lor şi nouă. Când îi compătimim că sunt bolnavi Imaginea de oameni bolnavi le întăreşte boala. Când îi compătimim că au necazuri atragem şi alte necazuri asupra lor.
Când ne întrebăm de ce sunt bolnavi sau au necazuri îl judecăm pe Dumnezeu pentru ce le-a dat. Dacă sufletul nu este armonios sunt importante bolile şi necazurile pentru că ne îndeamnă să-l căutăm pe Dumnezeu. Îmbunătăţirea stării de armonie a sufletului cu Dumnezeu are ca efect în această viaţă îmbunătăţirea stării de sănătate şi a viitorului; la plecarea din această viaţă sufletul ajunge mai aproape de Dumnezeu.
Mulţi au primit aceleaşi boli ca cei pe care îi compătimeau pentru a pricepe că nu-i bine să compătimească.Energia de compătimire este energie care-i blochează şi pe cei compătimiţi şi pe cei care compătimesc.
În loc să ne autocompătimim sau să-i compătimim pe ceilalţi este important să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne luminează şi ne ajută să ne învăţăm lecţiile pentru a ieşi din situaţia în care suntem şi să trecem cu bine prin toate. Prin aceasta le dăm şi celorlalţi energie care-i ajută să se deblocheze.
Eu văd cum oamenii se pot recupera şi din cele mai grele boli când îşi trăiesc lecţiile armoniei… În general bolile sunt vindecabile. Sunt mai degrabă oameni nepregătiţi să se vindece …
Cu Lumină şi Iubire, Ioan