ALCHIMIE SPIRITUALA

Postez şi un comentariu făcut de Gabriela la „alchimie spirituală_o sinteză” pentru a putea fi văzut mai bine; merită.

„asa cum aurul se caleste in foc asa si sufletul nostru spre a ajunge aur are nevoie de foc. scanteia o avem in fiintele noastre dar trebuie sa aprindem focul, pentru asta avem nevoie de d-ul Ioan. el ne ajuta sa aprindem focul iubirii divine in sufletele noastre. atunci alchimia ne transforma in faurarii propriului nostru suflet, folosind focul divin. este foarte important sa avem dorinta de a face din sufletele noastre salas focului iubirii divine, ca in rest lucreaza Dumnezeu. eu am incercat sa fac acest lucru singura. dorinta am avut-o, dar nu am reusit si atunci Dumnezeu mi l-a trimis pe d-ul Ioan. multumesc Lui Dumnezeu!este atat de frumoasa aceasta alchimie! fiecare etapa a ei este de o frumuseste coplesitoare! este adevarat ca vedem frumusetea ei dupa ce am depasit-o! sublimul momentului in care contemplam aceasta frumusete sterge orice discomfort pe care l-am resimtit. se aseamana cu momentul in care, dupa ce ai escaladat un munte, privesti de pe cel mai inalt pisc frumusetea drumului pe care l-ai parcurs (chiar de el a fost greu si ai mai avut si prapastii de trecut). dupa ce contemplii, vezi la orizont un pisc si mai inalt, si mai frumos si atunci iti doresti sa-l atingi si pe acela. iti rogi calauza sa te insotesca si pleci la drum. nu este bucurie mai mare decat aceasta, de a avea o calauza, un drum si prieteni carora sa le povestesti despre toate acestea. va doresc, ca Bunul Dumnezeu sa va intareasca pasii si sa va umple sufletele de bucurie. cu iubire si respect, gabriela”

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

din toate timpurile mele am cautat. ce cautam, nu stiam! sufletul meu cerea binele spre care tindea, iar eu nu stiam, in plan constient, ce anume caut. mult timp am ratacit. pana cand am inceput sa-mi ascult sufletul si am inteles ce vrea. am inceput sa transcriu in versuri cererile prin care iL rugam pe Dumnezeu sa-mi scoata in cale Luminile sale spre a ma calauzi. versurile de mai jos le scriam in septembrie. nu dupa mult timp l-am cunoscut pe d-ul Ioan. multumesc Lui Dumnezeu! cu respect si iubire, gabriela.

Du-ma Doamne unde-i pace,
Poarta-ma Doamne unde-i Lumina,
Condu-ma in Ceruri, in mandra gradina
A-nceputului Divin.
Si scoate-mi, tu, Doamne
Fapturi de lumina
Ce pasii sa-mi poarte
Pe carari de iubire si pace.
Soarele dreptatii sa-mi straluceasca-n cale
Si mandre carari sa se astearna din veacuri,
Durerile toate le spulbera-n tihna
Si bucurii depline sa-mi sadesti in cale.
Nu-nceta Tu, Doamne, sa umplii cu lauri
Cararile mele ce duc catre Tine.
Si-mi umple Tu, Doamne, sufletul de pace
Si-n tihna divina, Tu scalda-ma-n noapte,
Si-mi pune pe umeri noian de Lumina,
Ce aripi sa-mi creasca spre dulcea Lumina.
Nu-mi trebuie lauri de mila straina
Ci miresme de canturi spre inaltimi divine.
Sadeste Tu, Doamne, izvoare de pace,
In calea mea toate sa-nceapa sa vina
Si pasii mei siguri indreapta-i spre Tine
O, mire al miresei, faptura divina.

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

În procesul de vindecare trecem prin diferite etape. Este bine să le înţelegem pentru că înţelegând ne urmăm mai uşor calea spre vindecare. Şi când ne lăsăm de ţigări, de alcool sau de droguri iese răul afară din noi dar nu ne simţim bine.

La cei cu care lucrez, pentru cei cu sufletul deschis, se trece de obicei peste aceste etape şi se ajunge la starea de bine. Când mai apar aspecte care ni se par neplăcute este bine să le înţelegem şi să ne înălţăm mai departe.

Pentru a înţelege fenomenele care se petrec prezint un fragment din capitolul „Cele şapte etape ale vindecării” din cartea „Puteri tămăduitoare” a Barbarei Ann Brennan pe care vă recomand cu căldură s-o citiţi.

>Urmărind oamenii în timpul procesului de vindecare, am observat că acesta nu este niciodată neted sau chiar într-o curbă ascendentă către vindecare. În cea mai mare parte a timpului, oamenii au simţit o îmbunătăţire internă imediată. Apoi, mai târziu, pacienţii păreau să intre într-o fază de regres. În acest moment, puneau sub semnul întrebării tratamentul. De multe ori, credeau că sunt mai bolnavi decât înainte să vină la mine. Câmpurile energetice indicau clar că se simţeau într-adevăr mai bine. Dezechilibrele din câmpurile energetice erau mult mai reduse; organele interne funcţionau mult mai bine. În ciuda acestor câmpuri mai echilibrate, îşi trăiau dezechilibrele pe care încă le aveau cu mai mare acuitate. Uneori aveau chiar dureri mai mari. Ceea ce se întâmpla de fapt era că deveneau mai puţin toleranţi faţă de dezechilibrele care la un moment dat li se păruseră „normale”. Pe scurt erau mai sănătoşi.

Am mai observat că oamenii trec prin faze distincte în timpul procesului de vindecare. Aceste faze fac parte din procesul normal de transformare umană. Vindecarea necesită schimbarea modului de a gândi, a emoţiilor, a spiritului, dar şi schimbări fizice. Fiecare persoană are nevoie să-şi reevalueze relaţia cu chestiunile implicate într-un proces personal de vindecare şi să le aşeze într-un nou context.

Mai întâi, oamenii trebuie să recunoască faptul că există o problemă, să-şi dea voie să trăiască această problemă şi să iasă din starea de negare în legătură cu respectiva situaţie. Am observat că de câte ori o persoană „se simte mai rău”, ea iese, de fapt, din starea de negare şi intră în starea de conştienţă despre un alt aspect al problemei. De multe ori, pacienţii credeau că sunt furioşi fiindcă se simţeau mai rău. De fapt, erau furioşi că existau şi alte aspecte de care trebuia să se ocupe.

Cei mai mulţi pacienţi caută de obicei o cale prin care totul să devină mai uşor; doreau o cale uşoară. Mulţi spun „ M-am ocupat destul de asta” sau „Ah, nu, nu iarăşi”. În sfârşit, dacă persoana s-a hotărât să meargă în profunzime, va apărea dorinţa de a trece la următoarea etapă, dorinţă exprimată în propoziţii ca aceasta: „În regulă, hai să încercăm!”
Vindecarea ca terapie este un proces ciclic care poartă o persoană pe o spirală a învăţării.

Fiecare ciclu cere tot mai multă acceptare de sine şi mai multe schimbări pe măsură ce respectiva persoană intră din ce în ce mai profund în natura adevărată, curată, a eului real. Cât de departe şi cât de profund merge fiecare dintre noi este o chestiune care ţine în întregime de alegerea personală. Cum anume facem călătoria în spirală şi ce anume hartă folosim sunt din nou chestiuni care ţin de libera alegere a fiecăruia dintre noi. Şi pe bună dreptate, căci fiecare drum este diferit.

Toate bolile necesită schimbări în interiorul pacientului pentru uşurarea vindecării, dar orice schimbare necesită şi renunţare, cedare sau moartea unei părţi din pacient - fie că este vorba de un obicei, de serviciul său, de un stil de viaţă, de un sistem de convingeri sau de un organ fizic. În felul acesta, ca pacient/vindecător de sine veţi trăi cele cinci etape ale morţii pe care dr. Elisabeth Kubler-Ross le descrie în cartea sa Despre moarte şi actul morţii. Ele sunt negarea, furia, târguiala, depresia şi acceptarea. Veţi mai trece şi prin alte două etape: renaşterea şi crearea unei noi vieţi. Sunt o parte firească a procesului a procesului de vindecare. Este de cea mai mare importanţă ca vindecătorul să accepte orice etapă în care se află pacientul şi să nu încerce să-l scoată din respectiva etapă. Da, este posibil ca vindecătorul să fie obligat să-l scoată dintr-o anumită etapă din cauza vreunui pericol fizic în care ar putea fi implicat, dar cu multă blândeţe.<

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

Vă prezint răspunsul la un alt comentariu:
„Totul e ok in acel documentar pana se ajunge la Dumnezeu. Este o umanizare extraordinara, o bomba New-Age. Omul este pus in centrul tuturor lucrurilor, Dumnezeu isi pierde locul…St surprins de faptul ca nu ai observat acest lucru…”

Fiecare este normal să aibă propria viziune. Văd că gradul de adevăr din filmul „What the bleep do we know”(Ceea ce se cunoaşte) este ridicat. Şi cu toate acestea poate fi considerat de unii şi bombă New Age.

Vă prezint câteva elemente importante în legătură şi cu acest film pentru că este bine să învăţăm din toate.

Iisus ne atrage atenţia că trebuie să trăim în prezent, precum copii, când îi spune ucenicului care-şi cerea voie să-şi îngroape tatăl şi apoi să-l urmeze „să lase morţii să-şi îngroape morţii”. Suntem, în general, obişnuiţi să trăim şi în trecut şi în viitor dar mai puţin în prezent; pe vremea lui Iisus se trăia, în medie, în prezent cca 3%.

În aceste timpuri, când credem că ştim mai multe, trăim şi mai puţin în prezent, ceea ce ne spune şi fizica cuantică când ne arată că prin creier ni se procesează 400 miliarde de biţi de informaţie, din care, în medie, suntem conştienţi de cca. 2000 biţi de informaţie.
Funcţionăm ca şi computerele virusate, virusurile fiind grijile, autocompatimirea, judecarea, ataşamentele… asupra cărora ne atrage atenţia şi Iisus.

Ca să putem depăşi această stare ne ajută să conştientizăm cum funţionează calculatoarele şi să luăm exemplu. Calculatoarele îşi lasă toate programele pe hard, „în magazie”, şi are în sesiunea de lucru câte unul. Dacă ar căuta să funcţioneze cu toate programele odată fie ar funcţiona foarte greu fie n-ar putea funcţiona deloc.

În mod asemănător toate informaţiile de care dispunem ne sunt utile dar trebuie să le lăsăm „în sertăraşele lor” până avem nevoie de ele şi să trăim cât mai mult în prezent altfel nu ne putem trăi corespunzător viaţa motiv pentru care ne spune Iisus că suntem „morţi” iar eu spun că suntem „adormiţi”.

Este important să conştientientizăm că trebuie să ne trezim pentru că nu conştientizăm că „dormim” şi că trebuie să ne trezim.

Cu Lumină şi Iubire, Ioan