ALCHIMIE SPIRITUALA

În procesul de vindecare trecem prin diferite etape. Este bine să le înţelegem pentru că înţelegând ne urmăm mai uşor calea spre vindecare. Şi când ne lăsăm de ţigări, de alcool sau de droguri iese răul afară din noi dar nu ne simţim bine.

La cei cu care lucrez, pentru cei cu sufletul deschis, se trece de obicei peste aceste etape şi se ajunge la starea de bine. Când mai apar aspecte care ni se par neplăcute este bine să le înţelegem şi să ne înălţăm mai departe.

Pentru a înţelege fenomenele care se petrec prezint un fragment din capitolul „Cele şapte etape ale vindecării” din cartea „Puteri tămăduitoare” a Barbarei Ann Brennan pe care vă recomand cu căldură s-o citiţi.

>Urmărind oamenii în timpul procesului de vindecare, am observat că acesta nu este niciodată neted sau chiar într-o curbă ascendentă către vindecare. În cea mai mare parte a timpului, oamenii au simţit o îmbunătăţire internă imediată. Apoi, mai târziu, pacienţii păreau să intre într-o fază de regres. În acest moment, puneau sub semnul întrebării tratamentul. De multe ori, credeau că sunt mai bolnavi decât înainte să vină la mine. Câmpurile energetice indicau clar că se simţeau într-adevăr mai bine. Dezechilibrele din câmpurile energetice erau mult mai reduse; organele interne funcţionau mult mai bine. În ciuda acestor câmpuri mai echilibrate, îşi trăiau dezechilibrele pe care încă le aveau cu mai mare acuitate. Uneori aveau chiar dureri mai mari. Ceea ce se întâmpla de fapt era că deveneau mai puţin toleranţi faţă de dezechilibrele care la un moment dat li se păruseră „normale”. Pe scurt erau mai sănătoşi.

Am mai observat că oamenii trec prin faze distincte în timpul procesului de vindecare. Aceste faze fac parte din procesul normal de transformare umană. Vindecarea necesită schimbarea modului de a gândi, a emoţiilor, a spiritului, dar şi schimbări fizice. Fiecare persoană are nevoie să-şi reevalueze relaţia cu chestiunile implicate într-un proces personal de vindecare şi să le aşeze într-un nou context.

Mai întâi, oamenii trebuie să recunoască faptul că există o problemă, să-şi dea voie să trăiască această problemă şi să iasă din starea de negare în legătură cu respectiva situaţie. Am observat că de câte ori o persoană „se simte mai rău”, ea iese, de fapt, din starea de negare şi intră în starea de conştienţă despre un alt aspect al problemei. De multe ori, pacienţii credeau că sunt furioşi fiindcă se simţeau mai rău. De fapt, erau furioşi că existau şi alte aspecte de care trebuia să se ocupe.

Cei mai mulţi pacienţi caută de obicei o cale prin care totul să devină mai uşor; doreau o cale uşoară. Mulţi spun „ M-am ocupat destul de asta” sau „Ah, nu, nu iarăşi”. În sfârşit, dacă persoana s-a hotărât să meargă în profunzime, va apărea dorinţa de a trece la următoarea etapă, dorinţă exprimată în propoziţii ca aceasta: „În regulă, hai să încercăm!”
Vindecarea ca terapie este un proces ciclic care poartă o persoană pe o spirală a învăţării.

Fiecare ciclu cere tot mai multă acceptare de sine şi mai multe schimbări pe măsură ce respectiva persoană intră din ce în ce mai profund în natura adevărată, curată, a eului real. Cât de departe şi cât de profund merge fiecare dintre noi este o chestiune care ţine în întregime de alegerea personală. Cum anume facem călătoria în spirală şi ce anume hartă folosim sunt din nou chestiuni care ţin de libera alegere a fiecăruia dintre noi. Şi pe bună dreptate, căci fiecare drum este diferit.

Toate bolile necesită schimbări în interiorul pacientului pentru uşurarea vindecării, dar orice schimbare necesită şi renunţare, cedare sau moartea unei părţi din pacient - fie că este vorba de un obicei, de serviciul său, de un stil de viaţă, de un sistem de convingeri sau de un organ fizic. În felul acesta, ca pacient/vindecător de sine veţi trăi cele cinci etape ale morţii pe care dr. Elisabeth Kubler-Ross le descrie în cartea sa Despre moarte şi actul morţii. Ele sunt negarea, furia, târguiala, depresia şi acceptarea. Veţi mai trece şi prin alte două etape: renaşterea şi crearea unei noi vieţi. Sunt o parte firească a procesului a procesului de vindecare. Este de cea mai mare importanţă ca vindecătorul să accepte orice etapă în care se află pacientul şi să nu încerce să-l scoată din respectiva etapă. Da, este posibil ca vindecătorul să fie obligat să-l scoată dintr-o anumită etapă din cauza vreunui pericol fizic în care ar putea fi implicat, dar cu multă blândeţe.<

Cu Lumină şi Iubire, Ioan