EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA…
Dec 23rd, 2008 | Publicat de ioan | Categorie: Alchimie Spirituală, Colaborări, Credință, Pași pe caleCe frumos o spune Iisus. Dar este bine să înţelegem ce ne spune.
Când spune că este „viaţa” trebuie să înţelegem distincţia dintre a trăi şi a fi viu. Distincţia apare clar când îl îndeamnă pe ucenicul care-şi cere voie să-şi îngroape tatăl şi apoi să-l urmeze să „lase morţii să-şi îngroape morţii”. Abia atunci când trăim în prezent suntem şi vii. Motivul pentru care îi dă acest îndemn este pentru că deşi pe vremea lui oamenii sunt mai naturali abia reuşesc să trăiască, în medie, în prezent cca 3%.
Şi epigenetica ne confirmă aceasta, arătându-ne că „trăim cu adevărat” numai în prezent. În restul timpului, când suntem în trecut sau în viitor, rulează prin mintea noastră scenarii, ca în somn.
Starea de a fi viu este foarte importantă pentru că mulţi trăim multe vieţi fără a reuşi să fim şi vii. Când îi spune lui Nicodim că pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să se nască a doua oară spune că trebuie să trecem de la trăirea în trecut şi în viitor la trăirea în prezent, să redevenim vii.
Când ne spune că pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să redevenim copii ne dă acelaşi îndemn cu alte cuvinte… Copiii sunt cu jocul lor; nu-i preocupă nici ce s-au jucat înainte nici ce se joacă după ci ceea ce se joacă în acel moment şi prin aceasta sunt bine în prezent şi bine în legătură cu Dumnezeu şi cu puterile divine. Și în vorba dulce românească se poate spune numai „Dumnezeu este”, nici „Dumnezeu a fost” nici „Dumnezeu va fi”…
Faptul că este posibil să devenim tot mai vii îl observ şi la cei cu care “lucrez”.
Este important, pentru cei care au nevoie de aceste confirmări, că şi ştiinţa reuşeşte să confirme tot mai mult adevărul celor transmise de Iisus.
Se repetă mult că suntem păcătoşi şi acest cuvânt ne apasă greu pe mulţi. Pentru a ne putea elibera de povara aceasta trebuie să înţelegem că la origine cuvântul păcat înseamnă separare de Dumnezeu. Ceea ce ne separă sunt credinţa puţină, grijile, compătimirile, judecăţile, ataşamentele, neacceptările, nemulţumirile… şi ceea ce avem de făcut este să ne curăţim sufletul de ceea ce ne separă de Creaţia Divină şi Dumnezeu…
Când Iisus ne spune că este Calea ne arată că avem nevoie de o cale pentru a ne apropia de Dumnezeu. În starea actuală dacă ne-am conecta direct cu Tatăl efectul ar fi mult mai puternic decât dacă ar fi conectată direct la fulger instalaţia electrică de la o casă. Din acest motiv căutăm să primim ceea ce trebuie să primim de la Tatăl prin intermediari. Pe măsură ce ni se curăţă sufletul primim tot mai mult direct de la Tatăl ceea ce avem de primit.
Iisus este cea mai importantă cale directă de a ne reconecta cu Tatăl. Sunt şi alte căi importante de a ne reconecta cu Tatăl: Zamolxe, Budha, Mahomed… Fiecare maestru spiritual este la rândul lui o cale…
Şi cei cu care “lucrez” se înalţă pe o cale directă… Cât poate urca şi primi depinde de fiecare… Şi lucrările scrise pe hârtie sau cele prezentate pe blog sunt canale prin care ajunge armonia divină la cei care le citesc. Când, citind articolele postate pe blog, ne simţim uşori aceasta ne arată că sufletul se curăţă şi se îmbunătăţeşte legătura sufletului cu Creaţia Divină şi Dumnezeu. Mulţi, în funcţie de sensibilitatea fiecăruia, simt când citesc şi căldură; aceasta e percepţia puterii divine care vine să ne facă bine şi să ne dea putere. Şi se simte, mai frecvent, mai multă căldură unde e nevoie de mai mult ajutor.
Vizionarea terapiei colective de la Buzău din iunie 2010 postată pe blog la „videoclipuri” ne poate ajuta şi mai mult.
Datorită acumulării dizarmoniilor din gânduri, vorbe şi fapte dea lungul timpului, ne putem asemăna şi cu o conductă înfundată de nămol. Aşa cum prin această conductă nu poate trece apa armonia divină ajunge greu la noi. Pe măsură ce ni se curăţă sufletul armonia divină poate ajunge tot mai uşor să ne facă bine şi prin intermediul nostru se duce mai departe să facă lucrarea Tatălui. Mulţi dintre cei cu care “lucrez”, văd cum devin mai sănătoşi şi li se luminează viitorul şi celor apropiaţi lor, fără ca ei să se preocupe în mod special de aceasta… fiecare devine la rândul lui o cale tot mai deschisă pe care vine armonia Tatălui să-ţi facă lucrarea…
Cu Lumină şi Iubire, Ioan
Dl. Muntean, ma doare capul numai cand citesc propunerea de meditatie a lui Mircea.
Mircea ma doare capul , te pierzi in teorie , iti spun ce simt.
Ce spuneti, dl. Ioan?
multi nu stim sa traim in prezent,pana acolo e o cale sau ar putea fi mai multe.chiar mi se pare ciudat ca nu stim sa traim in prezent,ca un copil care multi il considera inferior lor,ne da adevaratele lectii de viata.eu ma minunez invatand atatea de la copilul meu(2 ani)si ma intreb de multe ori de unde stie el atatea,dar cand inteleg,bucuria parca ma invaluie si parca ma cheama sa simt ce-i in prezent.la el totul vine natural si ii este asa de usor sa simta si sa traiasca lucruri care noi incercam asa de greu sa le intelegem si ne chinuim sa le traim dorindu-ne sa fim fericiti…e admirabil cum copilul nu are nevoie de motive,de asteptari sau cine stie ce protectii complicate si perfectionate pt a trai fericit.bineanteles ca exista intotdeauna posibilitatea ca noi sa stricam aceasta armonie a copilului,o stricam noi pe aceea a unui om in toata firea care se lauda ca stie mai multe decat un copil.chiar azi am spus unui om:nu te ingrijora,copilul meu se descurca mai bine decat tine in apropierea umana.
PS. -voi trece acest comentariu pe blogul meu,vizitatorilor de pe el le-ar face placere sa citeasca aceste cuvinte.
ce mult mi-as dorii sa inteleg mai profund toate acestea, as simtii viata mult mai frumoasa,
cu regret recunosc ,nu stiu de ce atat de greu pricep!!!!!!!!!!!!!
Daca vi se pare corecta urmatoarea Meditatie cu Tema si Forma:
- Bransati pe Nivelul-tetha(cu procedura de rigoare – particulara fiecarui practicant)si in aceasta stare proiectati in fata dvs la circa 2 metrii o Forma-Isus.
Aveti grija sa proiectati si vizualizati cat mai multe detalii: Camasa alba cu dantele la maneci, etc, etc. Detaliul zambetului, etc, etc.
Apoi cu sincera naivitate puneti urmatoarea intrebare: “SII CE CAUTI TUU ACOLOO INAFARA MEA ?!”
Ce se poate “intampla” ? Cam ce fel de “raspunsuri” s-ar primi? Sau ideia acestei Meditatii este oare cumva vreo basfemie?
Raspundeti la subiect – nu va pierdeti in citate si expresii laice. In acest fel pot dezbate tema cu orice doctorand in teologie. Nu ar mai fi nevoie de dvs.
Reper ajutator: De ce gnosticii cantau de paste: “Christos a inviat in om, intunericul in Lumina schimband…….” Nu textul care se canta azi.