SĂ FIM ÎN ARMONIE
Nov 30th, 2009 | Publicat de ioan | Categorie: Alchimie SpiritualăChiar dacă e greu să asistăm la circul pentru alegerile prezidenţiale este important să fim atât de în armonie cât putem. Aceasta ne ajută şi pe noi şi pe ceilalţi. Lumina curăţă întunericul şi de Lumină nu se poate apropia întunericul.
Este important ca indiferent ce fac ceilalţi noi să fim atât de în armonie cât putem şi să avem şi faţă de ei o stare de armonie. Când nu putem fi în armonie cu cineva este important să fim în armonie cu Dumnezeu din el.
Conducătorii noştri sunt în funcţie de sufletul colectiv al poporului. Când sufletul colectiv al poporului se înalţă conducătorii ori se transformă ori se schimbă. Nu e uşor să fii conducător şi este important ca prin modul nostru de a fi să-i ajutăm să-şi împlinească mai bine menirea. Dacă noi le gândim de bine aceasta îi ajută. Dacă le gândim de rău pe de o parte le îngreunăm şi le înrăutăţim deciziile şi pe de altă parte atragem răul asupra noastră de la nivelul întregii ţări.
Chiar dacă nu este perfect actualul Preşedinte a făcut cât a putut, şi cu toţii vedem cât a fost de împiedicat să realizeze reformele… A condus ţara cu grijă ca pe o navă aflată într-o furtună foarte puternică. În condiţiile date, ţinând seama de cât putea face în limitele constituţiei, a făcut foarte multe, a fost un salt calitativ important faţă de ceilalţi preşedinţi… De noi, de poporul român, depinde dacă merităm să ne fie în continuare preşedinte… Şi dacă merităm este important să mergem la vot şi să alegem cum trebuie…
Cei care au împiedicat dezvoltarea ţării şi în acelaşi timp aruncau vina pe Preşedinte erau în acele poziţii pentru că o parte din noi i-am ales şi trebuie să înţelegem că, prin aceasta, aveau şi ei dreptul să fie acolo… Când vom fi în stare, ca popor, să nu-i mai votăm nu vor mai împiedica dezvoltarea ţării dar până atunci este important ca şi faţă de ei să avem numai gânduri de bine…
Chiar dacă cu ocazia alegerilor prezidenţiale caută alţii să ne mintă pe faţă pentru a ajunge din nou la putere este important să le gândim de bine. Dacă le-am gândi de rău ne-am face rău şi nouă şi celorlalţi.
Deşi să fabrici probe împotriva Preşedintelui, să cauţi să minţi poporul pentru a ajunge la putere, e cam dur… şi în aceste condiţii trebuie să le gândim de bine… pentru binele nostru şi al poporului.
Chiar dacă ar ajunge să aibă toate bogăţiile de pe pământ la ce le-ar folosi că nu se pot bucura de ele şi fără bucurie sunt robii bogăţiilor. Să înţelegem că fiecare ce seamănă aceea culege. Şi la sfârşitul vieţii le lasă pe toate şi pleacă. Unde pleacă dacă nu sunt în armonie? O să vadă când pleacă… Dar până atunci răul pe care-l fac se răsfrânge asupra lor, asupra copiilor lor, şi a celor apropiaţi lor…
Chiar şi dacă căutăm să le explicăm altora cât sunt de minţiţi e important s-o facem cu armonie… Este bine ca fiecare să voteze aşa cum crede.
Şi, în plus, este important să mergem cât mai mulţi la vot şi, indiferent cum votăm, s-o facem cu armonie…
Indiferent cine ajunge preşedinte este important ca de la noi şi spre el să plece numai gânduri de bine.
Este demonstrat, în condiţii de laborator, că şi un gând bun ne sporeşte imunitatea, ne mobilizează resursele pentru rezolvarea problemei. Un fenomen asemănător se petrece şi la nivel de popor. Cu cât suntem în stare să le gândim tuturor de bine cu atât ne eliberăm, ni se mobilizează resursele interne şi se luminează viitorul.
În perioada care urmează toţi oamenii de pe pământ trecem prin încercări foarte mari şi cu cât suntem mai armonioşi trecem mai uşor. Şi dacă avem conducători armonioşi ne ajută…
Cu Lumină şi Iubire, Ioan
Dragii mei,
Discutam aseara cu George Enea pe mess si abordam acelasi gen de problema, alchimia spirituala. Mai bine spus, cum sa facem ca totul sa fie in armonie, in echilibru, adica sa echilibram partea materiala cu cea spirituala iar in acest context, unde se situeaza banii? Cum pot ei “deveni” “bani spirituali”? E o intrebare la care cateodata este foarte greu sa ai un raspuns cert, o reteta, deoarece eu personal am observat ca sunt sau pot deveni atat de spirituali pe cat de spirituali suntem noi. Unii cer Divinitatii pur si simplu bani, altii au alte forme iar altii, nu pot “spala” acesti bani. Povestea cu “energia din spatele banilor” e oarecum adevarata. Ii atragi si le dai energia ta. Dar care este energia ta? Eu am observat ca, mie nu imi vin bani pentru munca prestata, indiferent care ar fi ea, decat dintr-un mod de obtinere 100% legal si facut cu mare placere, SI DIN PARTEA MEA SI DIN PARTEA DIN CARE PRIMESC ACESTI BANI.Adica, o CONTABILITATE IN PARTIDA DUBLA PUR SPIRITUALA.Pur si simplu nu mi se PERMITE alt nivel de accesare al banilor.
Cred ca,situatia politica de azi reprezinta o totala dizarmonie din cauza saltului cuantic mare care s-a produs iar constiinta colectiva pur si simplu “nu mai suporta” vechea politica. Mie mi se pare absolut normala aceasta stare care va duce intotdeauna la un rezultat cat mai apropiat de corectitudine, de masa critica, de implinirea vointei constiintei colective.
Doamnea ajuta!
Aveti mare dreptate .Dar cum putem convinge oamenii si asa nervosi si suparati de situatia actuala din tara sa trimita ganduri bune catre cei care ne conduc ?
Imi pare nespus de bine pentru ca am descoperit acest blog.
Sanatate !