ALCHIMIE SPIRITUALA

De cea mai mare importanţă este că la această conferinţă s-a reuşit să se ajungă la un nivel mult mai frumos de armonie faţă de conferinţele trecute, aşa cum remarcă şi preşedintele ANATECOR.

M-am bucurat ca am participat si la workshopul Andrei Ivanov, reconectarea.

Cel mai mult m-a încântat Alexandru, băiatul de 16 ani, care spune ceea ce vede şi vede bine multe… Printre altele vorbeşte şi de reâncarnare.

Despre aceste aspecte vom discuta mai multe.

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

In programul conferintei este prevazut sa sustinem un workshop, Maine intre orele 13 si 13,30.
Prezentarea lucrarii este pusa in program dumineca la ora 16. Este posibil ca lucrarea sa se prezinte mai repede sau mai tarziu in functe de modul cum se prezinta si celelalte lucrari.
Pe cei care participati la conferinta si doriti va invit sa participati si la lucrarile mele .

Cu Lumina si Iubire, Ioan

Vă prezint extrase din materialul, primit de la Elena Grecu, despre epigenetică a prof dr Bruce H Lipton.

Este important că reuşeşte tot mai mult şi ştiinţa să confirme ceea ce se ştie de mii de ani dar nu era demonstrat şi în condiţii de laborator. Aceasta îi ajută şi pe o parte din cei „care nu cred decât dacă nu văd” să se deschidă cu sufletul. Cei care „nu cred” au de pierdut pentru că viaţa nu scuteşte pe nimeni de trăirea armoniei. Ori ajungem să trăim în această armonie de bunăvoie ori viaţa ne obligă s-o facem dându-ne semne prin boli şi necazuri.

Sunt multe aspecte importante în epigenetică dar remarc în mod deosebit că:
- Este necesară trăirea în prezent;
- Arată că ne putem transforma în întregime când sufletul îşi sporeşte armonia sufletului cu Întregul şi nu mai trebuie să ne fie frică de „moştenirea genetică”;
- Este prima dată când întâlnesc fundamentată ştiinţific „reîncarnarea”.

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

Şi acum materialul:

Profesorul dr. Bruce H. Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe numită epigenetică care explică legătura dintre gene şi mediul înconjurător. Dr. Lipton a descoperit faptul că atunci când fiinţa umană nu trăieşte clipa prezentă, subconştientul rulează aproape în permenanţă „casete” cu diferite înregistrări mai vechi. El a pornit de la fizica cuantică care explică dualitatea corp-minte. Atitudinea noastră de conştienţă şi prezenţă este cea care favorizează comunicarea cu impact rezonant molecular ce reprezintă cheia principală a mecansimului prin care gândurile, atitudinile şi credinţele noastre creează condiţiile de existenţa o corpului şi lumii exterioare.

Microbiologii au început să recunoască faptul că mediul şi fiziologia noastră internă, dar mai ales percepţia noastră asupra acestora, determină nemijlocit activitatea genetică din fiecare celulă. Timp de aproape 50 ani ni s-a inoculat iluzia conform căreia sănătatea noastră şi destinul nu sunt altceva decât programe prestabilite în codul genetic, de unde a luat naştere conceptul de determinanţă genetică. În acest fel, mentalitatea oamenilor a fost deformată de o credinţă conform căreia viaţa unui individ este predeterminată genetic, ceea ce este fals.

Este clar, până şi pentru cel mai nepregătit individ, că toate crizele globale care au impact asupra mediului, sănătăţii, economiei şi stabilităţii sociale ameninţă suravieţuirea civilizaţiei umane. Dintr-o dată, vechiul desen animat cu vreun bărbos ciudat purtând o pancardă pe care scrie: “Vine sfârşitul lumii!” nu mai pare tot atât de hazliu. Media şi guvernul ne focalizează încontinuu atenţia asupra întunecimii unor crize iminente, dar oricum progrese recente în domeniul fizicii şi biologiei oferă o alternativă semnificativ diferită şi surprinzător de plină de speranţă pentru aceleaşi simptome.

Noi investigaţii ştiinţifice sugerează că evoluţia civilizaţiei umane se aseamănă cu soarta recurentă (repetabilă) a păsării Phoenix, o pasăre sacră venerată în mitologia Egiptului antic. La sfârşitul ciclului vieţii ei pasărea Phoenix îşi clădeşte un cuib din rămurele de scorţişoară cărora apoi le dă foc; atât pasărea, cât şi cuibul ei ard sălbatec şi se transformă în cenuşă. Din cenuşă se ridică o pasăre Phoenix nouă şi mai impozantă. O reînnoire a conştienţei noastre ştiinţifice rescrie percepţiile noastre fundamentale despre viaţă şi evoluţie. Punând împreună elementele din fizica nouă (mecanica cuantică), noua biologie (epigenetica), şi noua matematică (geometria fractică) se revelează faptul că crizele actuale nu reprezintă un sfârţit al civilizaţiei, ele fiind mai degrabă purtătoarele unui surprinzător nou început, apariţia unei noi păsări Phoenix – umanitatea globală.

Caracterul tuturor culturilor se bazează pe un set de credinţe fundamentale cunoscute ca find paradigma de bază. Modificări semnificative în credinţele din societate conduc inevitabil la dezintegrarea culturii predominante şi la apariţia uneia noi. Civilizaţia occidentală s-a dezvoltat printr-o serie de astfel de revoluţii culturale; tranzitând de la animism (culturile aborigine precum cea a americanilor nativi), la politeism (exp. Egiptenii, romanii şi grecii), la monotheism (Cultura iudeo-creştină şi islamică) precum şi la cultura actuală a materialismului ştiinţific (bazată pe “adevărurile” Ştiinţei Moderne). Fiecare civilizaţie este definită prin propria ei paradigmă de bază unică. În mod current civilizaţia este adusă în poziţia unei noi revoluţii culturale. Revizuiri recente în ştiinţă se ocupă de patru “adevăruri” fisurate pe care este construită cultura noastră. Eu mă refer la aceste credinţe vechi ca fiind cele Patru Percepţii-Mit ale Apocalipsei, percepţii greşite care contribuie la decesul civilizaţiei noastre.

Percepţia-Mit 1 – Biologia este controlată de mecanica Newtoniană bazată pe materie /Revizuire – Biologia este controlată de forţele invizibile ale mecanicii cuantice/

Percepţia-Mit 2 – Genele controlează viaţa /Revizuire – Noua ştiinţă a epigeneticii revelează faptul că mediul controlează genele/

Percepţia-Mit 3 – “Supravieţuirea celui mai potrivit” conduce evoluţia /Revizuire – Cooperarea conduce evoluţia/

Percepţie-Mit 4 – Evoluţia este un proces întâmplător /Revizuire – Organismele se dezvoltă pentru a se conforma mediului/

Când aceste investigaţii ştiinţifice fundamental noi înlocuiesc miturile noastre culturale limitatoare curente, cenuşa civilizaţiei noastre actuale va da naştere unei versiuni magnifice a Phoenix-ului uman. Următoarea discuţie scurtă este centrată asupra unor investigaţii ştiinţifice noi care risipesc mitul genelor, credinţa limitatoare că genele controlează biologia.

Recent, rezultate ale Proiectului genomului uman au spulberat una dintre credinţele fundamental-centrale ale Ştiinţei, conceptul de determinism genetic. Noi am fost îndrumaţi să credem că genele determină caracterul vieţilor noastre şi totuşi, noua cercetare revelează în mod surprinzător cum caracterul vieţilor noastre este cel care controlează genele noastre. Mai degrabă decât a fi victime ale eredităţii, noi suntem, de fapt, stăpânii genomului nostru.

Noua ştiinţă a epigeneticii lămureşte cum mintea noastră (percepţiile, atitudinile şi emoţiile) dirijează biologia şi comportamentul. În tot timpul copilăriei percepţiile noastre primare referitoare la viaţă au fost programate cu credinţe culturale. De vreme ce percepţiile dirijează comportamentul şi activitatea genelor, credinţele culturale devin biologie. De exemplu, suntem noi violenţi deoarece suntem predispuşi genetic la violenţă? Ştiinţa noua arată că oricare din variante ar putea fi adevărată.

Biologia celulară este importantă deoarece corpul uman este de fapt o comunitate de aproape 50 de trilioane de celule. Carcateristicile fizice şi comportamentale ale celulelor sunt derivate din peste 150,000 de structuri proteine diferite ale căror structure sunt programate în genele noastre. Una dintre credinţele cele mai sfinte ale biologiei, codificată a Dogma Centrală, stipulează că informaţia în biologie curge într-o singură direcţie: de la DNA la RNA la proteină. În consecinţă, Dogma Centrală furnizează noţiunii de determinism genetic credinţa că genele “controlează” caracterul vieţii. Cărţile şi mass media încă informează publicul că genele îi controlează viaţa, fără a ţine seama de faptul că majoritatea biologilor sunt acum conştienţi că această afirmaţie simplificată nu este validă. Între 1970 şi 80 ca membru plin al Şcolii de medicină din cadrul Universităţii Wisconsin, programam sârguincios Dogma Centrală în minţile maleabile ale studenţilor în medicină. Oricum, activitatea mea universitară se referea în primul rând cu cercetarea în domeniul distrofiei musculare folosind culture de celule stem clonate. Celulele clonate sunt create prin inocularea unei singure celule stem într-o masă de cultură şi, permiţându-i să se dividă de mai multe ori, să producă mii de celule identice genetic.

Spre surpriza mea, am văzut că schimbând unele din componentele texturii mesei de cultură sau schimbând compoziţia gazelor atmosferice ale incubatorului, puteam să alterez profund soarta celulelor mele de cultură. De exemplu, am rupt cultura de celule stem în trei părţi, fiecare fiind expusă la condiţii de mediu diferite. Într-una dintre texturi celulele au format muşchi, în alta au format os, iar în masa care a rămas celulele au format grăsime (ţesut adipos). De vreme ce în cultură eu am semănat celule stem identice din punct de vedere genetic, era clar că soarta diferită a celulelor se afla sub controlul mediului de cultură şi NU a genelor.

Şefii mi-au considerat studiile “eretice”, de vreme ce ei aveau în vedere Dogma de control a genelor. Erezii, dogme…mi-am dat seama că ştiinţa modernă era întrucâtva asemănătoare unei religii! Aceste studii, demonstrând că celulele nu erau “controlate” de gene, au accentuat puterea hranei asupra naturii în influenţarea vieţilor noastre.

Deşi cercetarea a stabilit că genele nu controlează viaţa, cărţile de specialitate şi mass media se referă încă la un nucleu de gene ca fiind celula creierului, hrănind credinţa depăşită că genele controlează biologia. Acum 20 de ani, recunoscusem că nucleul nu era creierul, că era echivalent din punct de vedere funcţional gonadelor celulei, participând strict la reproducerea celulară. În plus, experimente în cadrul cărora nucleul celulei este îndepărtat, au arătat că celulele pot trăi şi exprima comportamente complexe încă două luni fără a avea vreo genă.

Îmboldit de provocările colegilor mei care nu credeau, mi-am refocalizat cercetarea pentru identificarea mecanismelor prin care informaţia ambientului controla comportamentul şi genetica. În cele din urmă căutarea mea a revelat faptul că “pielea” celulei (membrane celulară) era responsabilă pentru citirea şi reacţia la condiţiile ambientale. “Mişcări bruşte (răsuciri)” în membrană erau cuprinse în receptori proteici, echivalentul celulei pentru ochi, urechi şi nas, care citesc semnale ambientale, şi efectuatori proteici care activau funcţiile celulei sau citirea genelor. “Mişcările bruşte” ale membranei sunt unităţi moleculare de percepţie folosite în reglarea biologiei celulei. Membrana, mai precis “mem-creier (engl.Brain)” reprezintă echivalentul celular al creierului. Înţelegerea structurii şi funcţionării membranei ar fi cheia pentru înţelegerea naturii vieţii. În 1985, eu revizuiam arhitectura şi comportamentul molecular al membranei celulare ca processor ambiental al informaţiei. Altfel spus, am pus pe hârtie o serie de fraze descriptive folosind termeni pe care nu-i mai folosisem înainte. M-am oprit şi am revizuit ceea ce tocmai scrisesem: “Membrana celulară este un cristal lichid, semiconductor cu porţi şi canale.”

Ca biolog în domeniul celulelor, eu nu folosisem niciodată această exprimare, şi totuşi ele îmi păreau familiare. Unde le auzisem? Pe colţul biroului meu, mi-am zărit primul computer, un Macintosh cu faţa zâmbitoare, şi lângă el o cartepe care o citisem intitulată Înţelegându-vă Microprocesorul. Pe pagina a treia din Introducere, era definiţia unui chip de computer, “…un semiconductor de cristal cu porţi şi canale.”

Am îngheţat. Următoarea secvenţă de gânduri s-a petrecut probabil în milionimi de secunde, dar mie mi s-au părut ore. Întâi m-am gândit, “Ce coincidenţă…membrana celulei şi un chip de computer au aceeaşi definiţie!” Şi apoi, după încă câteva milionimi de secundă-ore, m-a trăsnit, “Nu a fost o simplă coincidenţă! Arhitectura şi comportamentul molecular al chipului de computer este esenţial identică cu membrane unei celule!” Membrana nu este analogă chipului; membrane este homologă chipului. Asta înseamnă, că membrana “nu este ca un chip”, membrana ESTE un chip.

Membrana celulară este un echivalent celular pe bază pe carbon a unui chip de computer pe bază de silicon. Fiecare celulă este un chip programabil, cu un centru conducător hard (nucleul) conţinând software (genele). Aşa cum se întâmplă în cazul computerelor convenţionale pe bază de silicon, datele celulare sunt introduse prin keyboard – formată din mii de membrane receptoare proteice acordate pentru semnale ambientale diferite. Acestea sunt convertite în comportament celular de efectorul proteic al membranei.

Aproximativ acum 10 ani, noua ştiinţă a epigeneticii s-a dezvoltat pentru a descrie mecanismele moleculare prin care semnalele ambientale controlează dinamic activitatea genelor. Cel mai important, mecanismele epigenetice pot genera peste 30,000 de variaţii de proteină diferite de la fiecare proiect de genă. Contrar credinţei că genele sunt programe hardwired, epigenetica revelează că programele genelor se pot rescrie dând posibilitate celulelor să se adapteze la ambiente dinamice. Ştiinţa epigenetică demonstrează că nucleul celulei este un hard disk citit-scris, în care software-ul de genă este programat de reacţia membranei la percepţiile ambientale.

De vreme ce celulele răspund la semnalele mediului, de ce nu suntem noi “clone” umane fiind expuşi la acelaşi mediu? Răspunsul, nu există doi oameni biologic identici; trupul tău va respinge un ţesut sau grefă de la oricine altcineva recunoscând celulele străine ca nefiind ale sale. În acelaşi mod, celulele tale vor fi respinse de către oricare alt recipient din acelaşi motiv.

Unde se află identitatea unui individ? Celulele fiecărui corp au un set unic de proteine membranice (?) pe suprafaţa lor exterioară. Medicina identifică existenţa unui subset al acestor receptori ca fiind auto-receptori, adică “primitori proprii.” Când receptorii proprii sunt îndepărtaţi de la o celulă ea devine o celulă generică, fiind transplantabilă în orice organism fără a fi respinsă. Transferând setul de auto-receptori ai unei personae la celula alteia se va transfera şi “dreptul de proprietate” a celulei respective.

De unde vine identitatea noastră? Aparent, ea este un “semnal” unic din câmpul citit de către auto-receptorii noştri. Important este faptul că această comunicare este cu dublu sens; semnalele nu doar vin în celulă, întrucât conştienţa experienţei estze trimisă înapoi la camp şi schimbă sursa Forţele care se mişcă invizibil descries de biofizica cuantică şi care activează auto-receptorii sunt aceleaşi cu cele cunoscute ca fiind spirit.

Interesant, semnalele care definesc eul sunt încă în mediu/ambient chiar dacă celulele mor şi nu sunt acolo ca să fie citite. Şi chiar mai interesant, un “nou” copil poate intra în viaţă expunând un set “vechi” de auto-receptori – “vechiul” suflet va veni înapoi pe calea aerului…reîncarnare!

Pentru un individ care nu credea în spiritualitate, înţelegând natura membranei mi-a zdruncinat viaţa. A fost un moment de transformare pentru mine să descopăr că NU sunt un robot biochimic, ci o comunitate controlată spiritual de celule programabile care acum colaborează cu alte “comunităţi” de celule pentru a crea un nou Phoenix uman.

Este timpul să discutăm din nou. Este bine să conştientizăm că deşi este important şi ceea ce discutăm este mult mai importantă energia şi informaţia pe care o poate primi sufletul când suntem în legătură. Să fim atât de deschişi cât se poate pentru a o putea primi. În primul rând vă prezint lucrarea pregătită pentru conferinţa ANATECOR din 19 – 21 septembrie.

„ARMONIZAREA CU ÎNTREGUL – CALEA PRIN CARE NE PUTEM RECUPERA DIN CELE MAI GRELE SITUAŢII…
Ing. energ. Ioan Muntean, Arad
Dr. Georgeta Cornelia Muntean

Se ştie încă de pe timpul lui Zamolxe că pentru a se vindeca corpul trebuie să se vindece mai întâi sufletul. Se constată că, în aceste condiţii, ne putem recupera şi din cele mai grele situaţii. În plus starea de vindecare se transmite şi spre cei apropiaţi nouă… Este important că tot mai mult şi ştiinţa poate confirma aceasta.

Deşi corpul ne apare ca solid, conform fizicii cuantice, noi suntem energie şi informaţie, ca parte din Întreg care la rândul lui este, la bază, energie şi informaţie. Prin creşterea armoniei sufletului, prin alchimie spirituală, ne putem transforma în întregime.

Fiecare suntem o parte din Întreg, din Creaţia Divină. De la Dumnezeu le primim pe toate şi prin intermediul nostru tot Dumnezeu îşi face lucrarea. Starea normală este de armonie. Tot ce este dizarmonie poate fi considerată ca o stare de boală, chiar dacă nu se manifestă încă ca stare de boală pe corpul fizic.

Masaru Emoto demonstrează, prin fotografierea structurii apei, că starea de armonie a sufletului nostru se transmite apei din noi şi din jurul nostru.

În lucrarea de epigenetică a prof dr. Bruce H. Lipton, ca urmare a experimentelor legate de viaţa, funcţia şi comportamentul celulelor, se scoate în evidenţă că viaţa şi funcţia acestora nu este condiţionată de prezenţa nucleului şi ca urmare nu există un determinism genetic cum afirma până acum medicina clasică. Nucleul nu reprezintă creerul celulei ci mai mult, importantă este membrana celulară care separă dar şi menţine legătura celulei cu mediul înconjurător. Mediul înconjurător este cel care influenţează viaţa şi funcţia celulei. Celulele au tendinţa de a se grupa în comunităţi formând macroorganisme moment în care îşi modifică comportamentul şi reacţionează la mediul înconjurător al ansamblului. Ea demonstrează că nucleul celulei este ca un hard disk, software-ul de genă fiind programat de reacţia membranei la percepţiile ambientale. Această comunicare este cu dublu sens; semnalele nu doar vin în celulă întrucât conştienţa expierenţei este trimisă înapoi la câmp şi schimbă sursa.

Similar şi omul are tendinţa de a trăi în colectivităţi, calitatea vieţii lui depinzând de sistemul de valori şi credinţe asumate şi de gradul său de armonie cu Întregul.

Dar nu e suficient sa gândim pozitiv. Cu cât devenim mai armonioşi în profunzime cu atât efectul este mai mare.

Şi bolile şi necazurile sunt semne că trebuie să ne îmbunătăţim armonia sufletului cu Dumnezeu, cu Întregul, cu Creaţia Divină. Din acest motiv ne ocupăm numai de cei pregătiţi pentru a-şi învăţa( şi în primul rând trăi pentru că aceasta nu este o învăţare teoretică) armonia. Aceasta are ca efect şi îmbunătăţirea stării de sănătate şi luminarea viitorului la ei şi cei apropiaţi lor.

Cercetările pe care le facem demontrează că oamenii se comportă ca şi cum sunt cu toţii în legătură unii cu alţii, ca şi cum fac cu toţii parte din acelaşi Întreg. Sunt multe cazuri când mă ocup de persoane apropiate celor aflaţi aflaţi „în suferinţă” pentru că prin intermediul acestora se transmite armonia şi spre cei apropiaţi lor.

Armonia se transmite cel mai bine de la mamă la copii şi de la copii la părinţi şi deopotrivă spre cei din jur în funcţie de deschiderea sufletului.

Sunt multe cazuri în care s-a ieşit din comă de gradul 4 fără să mă ocup în mod deosebit de cei aflaţi în comă, ci de persoane apropiate lor. Aceasta demonstrează şi legăturile foarte strânse care sunt între noi şi ne arată că şi în situaţiile grele pentru cei apropiaţi nouă noi trebuie să fim în armonie şi acesta este cel mai important lucru pe care-l putem face(iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţ)i.

Exemple:
-Cazul unei femei care autoadministrîndu-şi 150 tablete sedative cu scop de suicid intră în comă profundă, este internată la ATI şi pusă pe aparate nemaiputându-se face spălătură gastrică. Aflu de caz şi prin intermediul meu se intervine la cca 30 ore de la incident. Observ cum sufletul se deschide şi persoana începe să primescă lumină. Modificându-se parametrii sufletului persoana reuşeşte să iasă din starea de inerţie instalată ca urmare a refuzului de a mai trăi şi ca urmare reuşeşte şi în plan fizic să redobândească controlul deplin asupra corpului, reintegrându-se total în viaţa socială după 2 luni, cu păstrarea integrală a memoriei şi fără sechele fizice. Persoana mă recunoaşte după aceea( vocea) cum veneam în apropierea sufletului ei aflat în întuneric trezindu-l şi ajutându-l să se deschidă pentru a primi lumina.
- Alt caz de ieşire din coma de gradul patru este cel în care o femeie din Mangalia m-a căutat pentru soţul ei care, find electrician pe vapor, se intoxicase şi era în comă de vreo 8 zile într-un spital din America de Sud. După prima şedinţă pe care am făcut-o cu ea, soţul ei şi-a recuperat parţial respiraţia fiind decuplat pe jumătate de la aparat. După a doua şedinţă s-a recuperat integral, a fost decuplat integral de la aparat şi a discutat cu medicul.
Observ în cazurile de comă de gradul 4 că ieşirea din starea respectivă apare după ce se modifică parametri sufletului lor ca urmare a terapiei pe care o fac cu cei apropiaţi lor şi sufletul acestora armonizându-se această nouă stare se transmite şi celor aflaţi în suferinţă.
Aceasta arată legătura care există între noi şi ceilalţi oameni şi în primul rând cu cei apropiaţi nouă şi de asemenea importanţa ca fiecare dintre noi în momentele grele să fim cât mai armonioşi.
Fiecare boală are nivelul ei energetic şi informaţional. Pentru a putea fi abordată nivelul de armonie al celui prin care se intervine trebuie să fie superior celui al bolii pentru a avea efect - şi o mare parte a bolilor karmice se pot rezolva prin creşterea armoniei sufletului cu Întregul.

Este bine ca fiecare să-şi sporească, atât cât poate, armonia sufletului cu Dumnezeu, cu Întregul. Prin aceasta se mobilizează resursele noastre interne, se îmbunătăţeşte starea de sănătate, se luminează viitorul şi ne putem bucura tot mai mult de fiecare clipă. Această stare de armonie se transmite şi spre cei apropiaţi nouă.

Bibliografie
Prof. dr. Bruce H. Lipton - Epigenetică
Masaru Emoto - Viaţa secretă a apei”

Cu Lumină şi Iubire, Ioan

Şi acum pentru că trăirea celor cu care colaborez vă ajută mult să vă puteţi deschide sufletele vă prezint un articol scris de George cu titlul „Terapia prin Lumină”:

„Ca suflete, suntem asemenea unui lac.
Lucrarea pe care Dumnezeu o face prin intermediul domnului Ioan ne ajută să curăţăm toate acele porţiuni care nu reuşesc să reflecte Lumina.
Odată curăţate, apele devin limpezi şi calme, iar Lumina lui Dumnezeu sclipeşte prin noi către ceilalţi, precum soarele străluceşte pe apă.
Este îndeajuns o privire, un zâmbet, şi starea de bine pe care o avem se transmite celorlalţi.
Ochii se umplu de bucurie şi inima de dulceaţă.
Şi atunci, nu există gratitudine şi împlinire mai mare.

Pace şi bucurie vouă!
În iubire de Dumnezeu, George.”

Cu Lumină şi Iubire, Ioan